Sfaturi

Cum se alege mingea de baschet

Mingea de baschet este printre preferatele pasionaților de sport. Farmecul acestui sport este în simplitate - ca să îl poți juca ai nevoie numai de coș și minge. Mingea nu se alege atât de ușor, iar o persoană care nu este atât de bine familiarizată cu baschetul, de multe ori alege modelul greșit. La ce ar trebui să acorzi atenție când alegi mingea de baschet?

 

  • Pentru cine cumperi mingea de baschet?
  • Unde și cât de des se va juca baschet cu mingea?
  • Cum ar trebui să arate mingea din punct de vedere al designului?
  • Ce sumă de bani ești dispus să achiți pentru aceasta?

Astfel, atunci când vei alege mingea, ține cont de următoarele aspecte:

 

  • Utilizare – Mingile de baschet de sală sunt marcate indoor. Au suprafața foarte moale, iar pe beton sau asfalt s-ar uza imediat. Cele mai bune modele se fabrică din piele originală. La fabricarea mingilor de exterior se folosesc materiale mult mai rezistente - cauciuc sau poliuretan (pielea sintetică). Stratul special de pe suprafața mingii garantează durabilitatea.
  • Mărimea – În competițiile profesioniste masculine se joacă cu o minge de mărimea 7. Aceeași mărime folosesc se folosește și la competițiile pentru băieții de la 14 ani. În competițiile pentru femei și fete de la 14 ani se utilizează mingi de mărimea 6. Mărimea 5 este folosită pentru categoriile de la 13 ani. Desigur se produc și alte mărimi de mingi de baschet, de exemplu 1 și 3 pentru jocul de agrement.
  • Material – Mingile cele mai ieftine de baschet se fabrică din cauciuc. Dar din punct de vedere al aderenței și al rezistenței, aceasta nu este cea mai bună soluție. Cele mai bune proprietăți le are pielea sintetică, care este și cel mai răspândit material. Mingile pentru baschetul profesionist se fabrică din piele. Dar modelele din piele  sunt ceva mai scumpe.
  • Design – În competițiile oficiale se joacă cu minge de culoare portocalie sau maro, în conformitate cu standardul Federației Internaționale de Baschet. Dintre aceste două culori, cea portocalie este cea mai vizibilă. Mingile de baschet pentru agrement sunt disponibile și în alte combinații de culori. Multă lume le preferă pe cele în motivele cluburilor de baschet.

Utilizare

Baschetul profesionist se joacă în sala de sport, dar coșuri de baschet se găsesc și pe multe terenuri de sport în aer liber.  Acestea sunt tip indoor și outdoor în funcție de indicația mingii.

  • Indoor (de interior)– Mingi de baschet pentru sala de sport. Au suprafața foarte moale, adecvată pentru suprafața sălii de sport. De regulă se fabrică din piele, cu suprafața acoperită cu micro fibre pentru ca mingea să adere mai bine la mână. Materialele acestora s-ar uza rapid în exterior.
  • Outdoor (de exterior - Mingi potrivite pentru jocul în exterior. Sunt foarte rezistente și fac față la loviturile de beton și asfalt. Mingile de baschet pentru exterior se fabrică din cauciuc, iar modelele de calitate din poliuretan. Acestea dispun de strat superior foarte rezistent care garantează durabilitate.

Inscripția outdoor sau indoor, de regulă, se află direct pe minge. Desigur există și mingi universale potrivite pentru interior și exterior. Bineînțeles este vorba de o soluție de compromis, ideală pentru începători sau jucători de agrement.

Mărime

Reprezintă unul dintre cei mai importanți parametri când se alege mingea de baschet. Și sunt valabile pentru tipurile de minge - fie de agrement cât și de antrenament. Mărimea se află direct pe minge, la fel ca valorile recomandate la umflare. Ce tipuri de mărimi sunt?

  • Mărimea 1 – Cea mai mică minge cu circumferința de 44 cm, care este și jucărie pentru copii. Sunt realizate din materiale moi, de aceea se pot folosi și în camera copiilor sau în birou.
  • Mărimea 3 – Mingi de baschet cu circumferința de 57 cm. Și acestea sunt indicate pentru agrement. Este ideală pentru copii cu vârsta între 4 și 6 ani.
  • Mărimea 5 – Primul număr oficial. Sunt mingi de baschet indicate pentru categoria de până în 13 ani.
  • Mărimea 6 – Mărimea oficială pentru femei și fete de la 14 ani. Categoria a fost creată pentru a se face diferență între parametri fizici dintre bărbați și femei. În categoria de băieți și bărbați numărul șase nu se folosește deloc.
  • Mărimea 7– Minge cu care se dispută competițiile profesioniste de bărbați și băieți de la vârsta de 14 ani. Acest model nu este folosit de femei și fete.

 Mărimea

Circumferință minge

Greutatea mingii

Utilizare

1

44 cm

177–179 g

Jucărie pentru copii, pentru agrement și scopuri publicitare

3

57 cm

300–310 g

Jucărie pentru copii, utilizare pentru agrement

5

70 cm

470–500 g

Categorie pentru vârsta de 13 ani

6

74 cm

510–567 g

Categoria de femei și fete de la 14 ani

7

77 cm

567–650 g

Categoria de bărbați și băieți de la 14 ani

Uneori, producătorii vin și cu alte dimensiuni non-standard pentru mingile de baschet. În ultimul timp își face apariția, de exemplu, mărimea 4, deseori cu greutatea redusă.

 

Acestea sunt des utilizate în categoriile de pregătire la antrenamentul copiilor. O categorie specifică creează și mingea de streetball - versiune urbană de baschet. Mingea de streetball este universală, atât pentru bărbați cât și pentru femei. Ca mărime face parte din categoria 6, dar are greutatea la fel ca modelul cu mărimea șapte.

Material

Materialul mingii de baschet influențează longevitatea, rezistența, aderența la mână și la suprafața de teren. Pe ce materiale se bazează producătorii?

  • Cauciuc – Avantajul principal al cauciucului este prețul mic. Mingile de baschet din cauciuc sunt adecvate pentru școli sau pentru începători. Materialul permite jocul indoor cât și outdoor. Dezavantajul acesteia este longevitatea scurtă a acestui material. Nici aderența nu este ideală. Controlul mingii se pierde imediat cum începe mâna să transpire, chiar cât de puțin. De fapt, se poate afirma că mingea nu este foarte plăcută la atingere, dar această senzație poate fi individuală.
  • Pielea sintetică – Materialul cel mai des folosit la fabricarea mingilor.  Mingile au longevitate și se manipulează ușor. Sunt disponibile la un preț acceptabil. Ideale în sala de sport, dar fac față și jocului pe teren exterior. Dar în acest caz se uzează rapid. Dacă se folosește pe terenul adecvat, mingea își păstrează longevitatea. Mingea din material sintetic este alegerea ideală pentru jucătorii amatori.
  • Pielea – Material de cea mai înaltă calitate care prezintă cele mai bune proprietăți de joc și aderență excelentă. Din piele naturală se fabrică mingile pentru sportivii profesioniști și utilizatorii de agrement pasionați. Sunt modele indicate pentru sala de sport, pe suprafața dură din exterior acestea s-ar uza rapid. În comparație cu materialele anterioare, pielea este mai scumpă.

Design

Mingile de baschet sunt disponibile în diferite designuri. Dar cele mai cunoscute sunt modelele de culoare maro sau portocaliu cu dungi negre. Acest design respectă standardul FIBA (Federația internațională de baschet) și este utilizat în competițiile oficiale. Dar de fapt baschetul se juca cu mingi maro. Culoarea portocalie a apărut la sfârșitul anilor '50 și a fost concepută pentru a asigura o vizibilitate mult mai bună  atât pentru jucători, cât și pentru spectatori.

 

Dar pentru amatori sau privat, desigur, acest standard nu trebuie respectat. Mingile de baschet sunt disponibile și în alte culori și modele mai puțin tradiționale. Sunt disponibile mingi cu motivele echipei de baschet preferate. Cele mai mici mingi pentru copii dispun de motive cu personaje din basme, sau de animale.

Cum umflăm mingea de baschet?

Așa cum am demonstrat mai sus, când se alege mingea de baschet trebuie să acorzi atenție doar câtorva parametri. După achiziția mingii, aceasta trebuie să fie umflată corect. Valorile recomandate sunt marcate direct pe suprafața mingii - de regulă în bar și în PSI (unitatea de presiune anglo-saxonă, lira de forță e inch pătrat). Presiunea standard recomandată este de 7–9 PSI, adică în jur de 0,5–0,6 bar.

 

Este important să se respecte valorile recomandate de producător. Dacă mingea este prea umflată, sau mai puțin umflată, nu asigură proprietățile optime de joc, și este posibil să se deterioreze. Umezește acul metalic cu apă sau cu ulei, înainte de a-l introduce în supapă. Trebuie umflată încet. Cel mai indicat este ca mingea să fie umflată parțial, deci doar puțin și după câteva ore să se umfle restul la valoarea recomandată.

Întreținerea mingii de baschet

Întreținerea corespunzătoare va prelungi longevitatea mingii. Trebuie respectate doar câteva reguli simple.

  • Folosește mingea numai pe suprafața recomandată.
  • Se spală cu apă călduță, eventual, în combinație cu săpun obișnuit. Nu se spală cu detergenți sau solvenți agresivi.
  • După clătire se usucă în mod natural. Nu se folosesc uscătoare sau surse directe de căldură. Expunerea mingii la temperaturi ridicate duce la deteriorarea acesteia. Lumina directă a soarelui sau depozitarea mingii într-o mașină fierbinte de la soare are efect negativ asupra acesteia.
  • Se depozitează într-un loc uscat și curat.

Ce accesorii sunt adecvate?

Poți combina achiziția mingii cu achiziția accesoriilor de baschet. Din echipament nu au voie să lipsească pompa și acul metalic. Se poate transporta în husă. Și dacă nu vrei să folosești terenul public de baschet, îți poți monta în curte un coș de baschet.