Cum alegem racheta de badminton

Înaintea alegerii unei rachete de badminton este important să ști la ce nivel de performanță ești și ce stil de joc te caracterizează. Un începător care alege o rachetă de atac pentru profesioniști nu va beneficia de calitățile sale, ci din contră jocul va fi mai dificil.

Stil de joc

Racheta cu parametrii ideali se alege în funcție de nivelul de performanță al jucătorului, și în special în funcție de stilul de joc care ii se potrivește cel mai bine:

  • Începător – învață să joace, însă nu stăpânește tehnicile de lovire.
  • Stil defensiv – jucătorul folosește lovituri lungi sau invers, reacționează cu lovituri scurte la mingile primite de la adversar.
  • Stil de atac - jucătorul aplică cel mai des lovituri rapide, jocul este puternic și mai agresiv.
  • Stilul combinat - stilul de joc cel mai frecvent, pentru care există cea mai variată ofertă de rachete. Jucătorul combină stilul defensiv cu cel de atac.

 

Parametrii și proprietățile rachetei:

  • Elasticitatea - Racheta mai rigidă este potrivită pentru stilul de atac, asta pentru că permite jucarea mai rapidă a fluturașului. Cu o racheta mai flexibilă, fluturașul va zbura mai departe, fără un efort mai mare.
  • Echilibrarea - Distribuția greutății rachetei, influențează intensitatea loviturii. Cea mai frecventă distribuție de greutate este pe mijloc, distribuția spre cap oferă mai multă putere de lovire și îmbunătățește jocul de atac.
  • Lungimea - Lungimea standard a rachetei de 665 mm în ultimul timp se fac cu 10 mm mai lungă, care oferă un plus stilului de atac și loviturile mai dinamice.
  • Greutatea - Greutatea medie variază între 80 și 120 g. Rachetele mai grele sunt potrivite doar pentru jocul de agrement. Rachetele mai ușoare sunt pentru jucătorii mai tehnici, cu lovituri mai puțin razante.
  • Materialul - Flexibilitate, greutate redusă și rezistența sunt toate caracteristicile care sunt strâns legate de utilizarea tehnologiei moderne. Rachetele anterioare din lemn sunt deja complet înlocuite cu rachete de titan sau grafit.

Întreținerea rachetei de badminton

La depozitare, urmează întotdeauna sfatul producătorului. Materialele noi utilizate, nu sunt întotdeauna rezistente la temperaturi extreme. Căldura excesivă sau înghețul poate deforma materialul rachetei și de aceea îți recomandăm să utilizezi huse termo pentru rachetele de badminton. Racheta trebuie să fie uscată când o introduci în husă, asta pentru a preveni deteriorarea ei.

Fluturași de badminton

Fluturașii de calitate sunt alcătuiți din vârf de plută și coroană, în două variante:

Fluturași din pene - Sunt cei mai calitativi. Cei din pene de gâscă au proprietăți excelente de zbor. Acest tip de fluturași sunt mai scumpi.

Fluturași din plastic - Varianta mai ieftină, adecvat pentru antrenamente și jocuri ocazionale. În funcție de nivelul și condițiile de joc fluturașii se pot deosebi prin culoare.

  • Fast (vârf cu dungă roșie) - are proprietăți ideale de zbor la temperaturi mai scăzute, până la 15°C.
  • Medium (vârf cu dungă albastră) - potrivit pentru temperaturi normale, în interior și exterior.
  • Slow (vârf cu dungă verde) - fluturaș mai lent, care zboară cel mai bine la altitudini mai mari și la temperaturi ridicate.